Un colosal business pentru „sfinții” sistemului
Stilul în care acționează progresiștii globaliști peste tot în lume este același, de parcă ar fi clonat printr-un sistem ciudat de franciză ideologică:
-mai întâi, statul este fragilizat, în special prin îndatorare publică, dar și prin obligarea la suportarea unor ajutoare de stat, care se duc, de regulă, în buzunarele patronilor de multinaționale (asta, sub cuvânt că modernizează, dezvoltă, crează locuri de muncă – de fapt corporațiile, în foamea lor frenetică de resurse, distrug tot, ca niște termite sau ca niște arme de nimicire în masă);
-în pasul doi, se construiește narațiunea că statul este slab, că este un prost administrator, că nu știe decât să fie un tătuc pentru persoanele defavorizate și pentru sărăciile de medievali care pupă moaște;
-în pasul trei, sarcinile esențiale ale statului devin, în mod „necesar”, concesionabile la privați; e ca o fereastră ideologică Overton, pe care au fost introduse toate luptele contra corupției, toate poveștile cu democrația nefuncțională și societatea ne-deschisă, incorectă politic, tot borhotul fluidității graniței între normal și nou-normal, bine și rău-dar-în-realitate-bie etc.,
-în pasul patru, care este chiar finalitatea planului, lucrurile pe care, de regulă, trebuie să le facă statul, căci de aia îl plătim, trec la privați: sistemul de educație, sistemul sanitar, producția și infrastructura energetică, transporturile strategice, situațiile de urgență, politicile sanitare, serviciile de apărare (armata) și chiar justiția (nu vă mirați – la ora actuală, magistrații, inclusiv cei de la CJUE sau de CtEDO, sunt mai mult activițiti și militanți decât talere ale dreptății, iar politiciel publice sunt făcute de ONG-uri militante, sposorizate de păpușarii societăților așa-zis deschise …).
Corporații, consultanți cu ștaif și reputație (chestii construite nu cu valoare, merit și răbdare, ci cu „sponsorizări”, lobby, rotație comunistă a cadrelor – revolving door – sau cu ajutorul populării corporațiilor cu fii, fiice și rude ale decidenților politici, în funcții bine plătite și nemuncite) și armate de influenceri, militanți, activiști etc. fac sute de miliarde din parazitarea statului sau a administrațiilor publice locale.
Hai să luăm niște exemple concrete, ca să nu credeți că vorbesc în teorii.
1. Ex-președintele USR era un „mare luptător” contra corupției și își pusese ștampilă de om de afaceri cu pedigree, dar „afacerile” sale constau în consultanța, pe fonduri europene, acordată instituțiilor publice. De genul consiliului județean Teleorman, pe vremea „consultanței” condus de … Dragnea.
PNRR a fost scris de un anume Ghinea, ex-ministru USR, ceva cu fonduri UE (incert, nici el nu știa ce treabă avea la minister). Printre altii, PNRR a fost scris de consultanți ca KPMG și McKinsey. Așa-zisul ministru nici nu a mai știu cum să asambleze programul, scris din sute de piese de puzzle de zeci de consultați. În PNRR erau trecute fonduri de cca 2 miliarde de euro, pentru … consultanță. Deci, din amărâții de 14 miliarde de euro – fonduri nerambursabile cuvenite României, 2 miliarde se duc în consultanță. Adică, mai mult 14%… După ieșirea USR de la guvernare, numitul Ghinea și-a făcut „firmă” cu un fost euro-parlamentar USR, Pâslaru, care firmă se ocupă cu monotorizarea implementării PNRR în România …
2. România nu este nici pe de parte vreo campioană la acest sport. Dimpotrivă, față de „performanțele” Franței și Germaniei, România e pe loc de retrogradare.
2.1. De exemplu, unul dintre fiii președintei CE, Ursula von der Leyen, lucrează la McKinsey. Soțul doamnei presedinte lucrează la o companie BigPharma… Iar doamna președintă a fost acuzată, în trecutul apropiat, de plagiat. Soțul său era profesor la Facultatea unde s-a susținut teza plagiată …
2.2. Fiul demnitarului responsabil de contractele perfectate de Franța în pandemie a fost angajat anul trecut de McKinsey. De asemenea, fiul lui Laurent Fabius, președintele în funcție al Consiliului Constituțional al Franței, ex-premier francez, este angajat al McKinsey(1).
2.3. Pentru Franța și, mai ales, pentru Macron, McKinsey are o importanță capitală(2). Prin intermediul exportului legislației referitoare la nazipass în Italia și, practic, în întreaga Uniune Europeană, legislație care s-a scris cu consultanță de la McKenzie, respectiva corporație a căpătat importanță „sistemică” în Europa, cel puțin în perioada plandemiei.
În această perioadă, Macron pur și simplu a externalizat statul francez către firme de consultanță, dar mai ales către McKinsey, de la care cumpără, cu snobism, servicii de consultanță și „reputație”, cu modica sumă de 2 milioane de euro/lună. Nu această sumă contează, ci poziția strategică asigurată – McKenzie este firma care a efectuat și, ulterior, a monitorizat întreaga politică publică a Franței, atât în domeniul economic și sanitar, cât și în domeniul politic și ideologic. Conceptul „quoi qu-il en coûte” (oricât ar costa, plătim, chiar și din masive împrumuturi) este ideea minunată de business a consultantului McKenzie.
În Franța, companiei McKinsey i se mai zice și Firma, cu f mare, cu exact sensul din filmul american omonim: caracațita ineluctabilă cu care e mai bine să nu te pui. Consiliul Constituțional, aflat sub președinția lui Fabius (care are și probleme foarte delicate de alcoholism chronic, afișat chiar în ședințele publice ale Consiliului), este cel care a validat, în două rânduri, legislația franceză a nazipass-ului sanitar, legislație scrisă și impusă de … McKinsey, Firma.
Cu McKinsey, Macron are o istorie comună interesantă, datând din 2007, când era inspector financiar în cadrul comisiei Attali. Într-o prezentare publică efectuată de Macron în fața unei asistențe compuse din progresiști globaliști, doi dintre reprezentanții McKinsey, mai precis, Eric Labaye și Pierre Nanterme, au fost atât de impresionați încât l-au recomandat șefului consultanților McKinsey, Karim Tadjedinne. În anul 2010, Macron era deja salariat al băncii de investitții Rothschild&Cie, unde îl va cunoaște pe Thierry Cezenave – ulterior, cei doi au scris împreună o carte intitulată… Statul în modul start-up. În concepția autorilor, statul social este un infant, un începător, un ageamiu cu idei bune și multe resurse, dar incapabil să se descurce singur, de unde „necesitatea” de a se lăsa pe mâna consultanților, a coach-ilor, a mindfulness—ului etc.
În 2017, când a devenit președintele Franței, prin osârdia consultanților și a think tank-urilor care l-au inventat, Macron a creat o direcție interministerială a transformării publice, unde l-a instalat șef pe Cazenave. Un ministru al miniștrilor, sub coordonarea președintelui, lucrând cu consultanții preferați, de la McKenzie … Și Franța chiar a avut o transformare publică – vestele galbene ar putea să ne spună cât de „benefică” a fost această transformare. Cert este că acest super-minister a luat decizia, în plandemie, să arunce cu bani publici, inclusiv împrumutați, în susținerea iluziei că economia și societatea pot funcționa în carantină, în stare de segregare sanitară, în condiții de teroare a angajaților din sectorul public (mereu în prag de a-și pierde slujba) și cu permanente cadouri acordate presei main-stream, pentru serviciile de menținere a stării de spaimă, panică și angoasă la nivel de mase.
Iată ce a fost plandemia, printre altele – corupție, minciună, ipocrizie, conflicte de interese și un colosal business pentru „sfinții” sistemului, pe seama suferinței, supunerii și a contribuției financiare a populației, precum și în paguba generațiilor viitoare.
3. Cu titlu de bomboană pe colivă, să reținem că McKinsey este o companie înregistrată în Wilmington, Delaware (deci, de pe același tărâm cu … Biden). Așadar, McKinsey este un offshore cu sediul într-un paradis fiscal, plătind statului Delaware din SUA o taxă fiscală de 175 de dolari pe an. Onorabila Firmă a avut o cifră de afaceri de 8,3 mld dolari în 2019 – în mod evident, cifra de afaceri nu a scăzut, ci a crescut exponential în pandemie. Iată de unde vine nazipass-ul. Iată de ce e „bine” ca nazipass-ul să aibă, încă, fani …
(1)
https://www.liberation.fr/…/conseil-constitutionnel-et…/
(2)
https://www.lemonde.fr/…/de-la-creation-d-en-marche-a…
autor: Gh. Piperea
