Motorul diesel se reinventeaza

informatii de ultima ora legate de masini,in special 4x4
Post Reply
User avatar
vercingetorix
Membru legendar
Membru legendar
Posts: 2178
Joined: 17 Mar 2010, 19:30
Location: Bucuresti
Contact:

Motorul diesel se reinventeaza

Post by vercingetorix » 24 Aug 2021, 09:39

Motorul diesel se reinventează: fără supape, electrificat și cu 1.000 CP

Chiar dacă scandalul Dieselgate a pus în mișcare un adevărat tăvălug care riscă să șteargă de pe fața pământului motoarele cu combustie internă, există și optimiști care dezvoltă noi generații de motoare. Motorul diesel se reinventează, cel puțin în versiunea dezvoltată de Cummins: fără supape, electrificat și cu 1.000 CP.
Noul motor diesel este dezvoltat de Cummins în parteneriat cu Achates Power și, cel puțin deocamdată, este destinat aplicațiilor militare. De altfel, denumirea este sugestivă – Advanced Combat Engine (ACE). Dacă va fi scalat pentru aplicații comerciale, acesta ar crește semnificativ eficiența și bilanțul emisiilor prin comparație cu un diesel clasic.
Principala caracteristică a noului design este funcționarea în stilul motorului boxer. Numai că, în loc să aibă câte un cilindru pentru fiecare piston, noul motor permite funcționarea a două pistoane în același cilindru. Prin urmare, fiecare pereche de pistoane lucrează în tandem, partajând sistemul de admisie, amestecul combustibil și gazele de ardere.
Față de un motor boxer, care are un singur arbore cotit, motorul Cummins are doi arbori cotiți, câte unul la fiecare capăt al liniei de pistoane. Aceștia sunt cuplați printr-un angrenaj fix, astfel că axul motor este unic. Motorul este dublu supraalimentat – cu câte o turbină pentru fiecare banc de pistoane și un compresor antrenat mecanic.

Motorul diesel se reinventează: Cum poate funcționa fără supape ?

Pentru că pistoanele funcționează în același cilindru, nu există chiulasă, nici axe cu came și nici supape. În locul acestora, cilindri au orificii pentru admisia și evacuarea gazelor, amplasate strategic. În funcție de poziția pistoanelor, gazele ajung în cilindru, sunt comprimate, aprinse și evacuate. Nu este vorba de un motor în patru timpi, ci de unul în doi timpi, astfel că aceste faze sunt combinate.
În cazul aplicației militare originale, motorul are patru cilindri (opt pistoane) și o cilindree de 14,3 litri. Puterea maximă este de 1.013 CP. Potrivit inginerilor care au proiectat motorul, acesta este scalabil pentru aplicații diferite. În funcție de cilindree și numărul de cilindri, motorul diesel poate avea 4,0 litri și o putere maximă de 303 CP sau, în configurația cu șase cilindri (12 pistoane) și cilindreea de 20 de litri, o putere maximă de 1.520 CP.
Absența chiulasei și optimizarea camerei de ardere face ca eficiența acestui tip de motor să fie cu până la 25% mai bună decât a unul motor diesel convențional. În plus, noul motor este mult mai compact decât unul cu cilindri în linie sau în V.
Motorul poate fi oferit în versiune hibridă, integrând un starter-generator cu o putere de 160 kW care funcționează la o tensiune de 600 de volți. Pe lângă avantajele aduse în privința consumului, funcționarea electric aduce beneficii imense în cazul unui vehicul militar care se poate deplasa fără să producă zgomot.
Când vom putea conduce o mașină cu noul motor diesel?
În configurațiile destinate tancurilor, noul motor urmează să fie cuplat la o cutie de viteze extrem de eficientă, care poate transmite până la 90% din performanțele motorului. Chiar dacă pare greu de imaginat, tancurile au transmisii extrem de ineficiente, cu pierderi care pot ajunge și la 45% din eficiența motorului.
Pentru aplicații comerciale, Achates Power dezvoltă o versiune cu cilindreea de 2,7 litri care este testat pe o caroserie de Ford F-150. Acesta dezvoltă 273 CP și un cuplu maxim de 650 Nm și promite un consum de combustibil mult redus față de un motor diesel clasic cu performanțe echivalente.
Aceeași companie dezvoltă și o versiune cu cilindreea de 10,6 litri, destinat camioanelor. Acesta ar urma să livreze 456 CP și un cuplu maxim de 2.372 Nm. Potrivit celor de la Achates Power, această versiune asigură emisii de CO2 reduse cu 15% și NOx reduse cu 90% față de un motor diesel tradițional.
Chiar dacă acest motor are un viitor strălucit în aplicațiile militare, s-ar putea să fie prea puțin și prea târziu pentru a revoluționa piața auto pentru consumatori. Oricât ar fi de eficient, acest motor nu va putea da înapoi planurile de adoptare pe scară largă a electromobilității care au fost deja puse în mișcare de majoritatea țărilor.
You do not have the required permissions to view the files attached to this post.
Daca nu Aro, atunci ce ?


User avatar
flo
Membru legendar
Membru legendar
Posts: 1676
Joined: 03 Jul 2009, 00:13
Location: Bucuresti

Re: Motorul diesel se reinventeaza

Post by flo » 24 Aug 2021, 17:47

Principiul nu este nou. Incercarile mai vechi se loveau de cateva probleme. A racirii spre exemplu. Dar noi materiale pot depasi problema. Imaginati-va ce regim termic suporta un cap de astfel de piston.
In domeniul naval s-a incercat sistemul. Totusi turbina se dovedea mai eficienta. La un vehicul terestru turbina, care trebuie mentinuta la un anumit regim de turatie pt a nu fi oprita, conduce la consumuri f mari. Vedeti tancurile americanilor.
O noua generatie de materiale pot produce o revolutie in domeniul motoarelor termice. Sa nu uitam contributia numai a lubrifiantilor sintetici, care a permis o crestere a regimului termic.

User avatar
ardeleanu
Membru legendar
Membru legendar
Posts: 3641
Joined: 16 Jun 2014, 10:11
Location: Choisy le Roi, Franta

Re: Motorul diesel se reinventeaza

Post by ardeleanu » 24 Aug 2021, 20:06

Nu vreau sa fiu rau, dar cand copiem si postam un articol, legea, daca nu bunul simt, spun ca trebuie macar mentionata sursa.

Cat despre reinventare, as spune ca este mai degraba o actualizare a unor motoare care au aparut prin anii '30 si au fost utilizate de aviatie in timpul celui de-al doilea razboi mondial.

https://en.wikipedia.org/wiki/Junkers_Jumo_205

User avatar
flo
Membru legendar
Membru legendar
Posts: 1676
Joined: 03 Jul 2009, 00:13
Location: Bucuresti

Re: Motorul diesel se reinventeaza

Post by flo » 24 Aug 2021, 23:18

Si aviatia din anii 30 a preluat ideea. Pt aviatie, un astfel de motor diesel oferea un avantaj prin consumul specific de carburant mic. Astfel motorul devenea interesant pt aeronave mari care ar fi trebuit sa stea timp mai indelungat in aer. Adica cele de transport sau cele de observatie. Cum vitezele obtinute erau mici, pt bombardiere s-au dovedit inadecvate. Pt patrulare maritima insa prezentau o solutie. Totusi nu s-a consolidat ca solutie de motorizare. Nu numai nemtii au acordat atentie motorului. Si sovieticii. Si ei au avut astfel de incercari.


User avatar
Constantin
Membru legendar
Membru legendar
Posts: 4816
Joined: 24 May 2009, 00:53
Location: paris(nascut si crescut la Ramnicu Valcea)

Re: Motorul diesel se reinventeaza

Post by Constantin » 25 Aug 2021, 06:13

De motorul românesc pe coceni nu zice nimeni nimic?
capitalismul reprezinta exploatarea omului de catre om
socialismul,comunismul,etc:ESTE exact inversul

Coluche

User avatar
vercingetorix
Membru legendar
Membru legendar
Posts: 2178
Joined: 17 Mar 2010, 19:30
Location: Bucuresti
Contact:

Re: Motorul diesel se reinventeaza

Post by vercingetorix » 25 Aug 2021, 09:02

Constantin wrote:
25 Aug 2021, 06:13
De motorul românesc pe coceni nu zice nimeni nimic?
Am ceva pregatit si in sensul asta, un hibrid pe baza de zeama de pufoaica mixat cu un distilat din gumari si electrozi bazici, doar ca mai trebuie sa precizez sursa si nu vreau sa le dezvalui secretul imperialistilor.
Mai exista motorul cu apa, vezi fenomenul de calefactie...
Daca nu Aro, atunci ce ?


Post Reply